Nu stiu cat de inspirata a fost alegerea Salii Palatului pentru ceremonia retragerii lui Traian Basescu din PD si predarea fraielor partidului lui Emil Boc. Aplauzele si scandarile de la inceputul manifestarii vor fi trimis, cu siguranta, pe unii cu gandul la ceva congrese vechi. Din fericire insa, toti cei trei vorbi-tori - Stolojan, Tariceanu si Basescu (sa credem despre cel de-al patrulea, Emil Boc, ca doar emotia l-a impins spre gafa cu “Adio“-ul trimis lui Basescu, ca-ntr-un necrolog urmat de bocete!) - au demonstrat cat se poate de limpede ca nimic din ceea ce s-a spus acolo n-are de-a face cu uratele timpuri de mai an.
Un sentiment reconfortant si tonic a fost transmis romanilor de cei trei. Ca un binemeritat dar de incredere si speranta, raspunzand, parca, nevoii de destindere a tuturor, dupa aceste zile in care iarasi am trait (pentru a cata oara in ultimii 15 ani?) cu sufletul la gura. Regulile prudentei si mai ales realitatea anilor pe care tocmai i-am amintit ar trebui sa ne impuna un ton rezervat in comentarea evenimentului. Imi rezerv dreptul sa n-o fac; ba chiar sa ma entuziasmez si sa topai, si sa strig in gura mare, ca pustiul din reclama de la radio: “Mi-am luat masinaaaa!“.
Asta pentru ca am ascultat, sambata, la Sala Palatului, trei vorbitori despre care cred ca pot. Sobrietatea calda a lui Stolojan (ce mai pereche de consilieri pentru presedintele Basescu: Stolojan si Plesu, varfuri ale vremii in economie si cultura!), rigoarea eleganta a lui Tariceanu, alaturi de hotararea incrancenata spre schimbare a lui Traian Basescu sunt niste repere pe care romanii le asteptau de mult. Am mai scris, dar repet: daca Basescu si echipa sa nu vor demonstra grabnic ca a venit vremea unei alte politici si a unui alt fel de oameni care sa o faca, inseamna ca romanii chiar au dreptul sa nu mai creada in nimic. Dar asta nu se va intampla, pentru ca intotdeauna, in momente de cumpana, romanii si-au impins in fata oamenii potriviti.
Sigur, entuziasmul poate parea multora cam pripit. Guvernul e inca greu de alcatuit, majoritatea parlamentara greu de stabilit, ungurii vorbesc cam apasat despre autonomie, perfidul PUR face si desface, pesedeul se preface inca puternic si strans unit in jurul nu se stie cui. Dar apele incep sa se limpezeasca: de o parte, trecutul bolsevic, obosit si corupt, epuizat in prea multe minciuni si comploturi, de cealalta, energia tinereasca spre un viitor demn si rodnic. Sa radem de prea creduli? Sa-i credem pe vestitori? Peste cinci zile e Craciunul.