Un mit sfarimat
Monitorul de Botosani
Luni, 14 Februarie 2005
320
Cu o anumita dezamagire am citit in presa nationala a sfirsitului saptaminii trecute despre investigatia unui cotidian care dezvaluia ca actualul presedinte al tarii, Traian Basescu, si-a luat, pe vremea cind era primar general, o vila nationalizata in buricul capitalei, pe o suma de cel putin zece ori mai mica decit pretul real. Asta in conditiile in care mai avea deja o alta vila, in care dealtfel locuieste si in prezent, pe care chipurile i-a donat-o unei fiice. Toata tranzactia s-a petrecut printr-o combinatie cel putin la fel de stufoasa ca acelea facute de baronii PSD cu banii bugetului, adica - respectind proportiile - actualul presedinte a procedat la fel ca aceia pe care acum asmute justitia. Fara indoiala, asemeni miliardarilor de carton si Basescu poate prezenta documente in regula, care sa dovedeasca faptul ca totul s-a petrecut conform legii. Afacerea cu casa lui Basescu pica taman in momentul cind valul de epurari politice, de anchete ale PNA a fostilor guvernanti sau apropiati ai lor este in plina desfasurare. Aproape ca nu e zi in care vreo somitate de-a PSD sa nu meara, insotit de avocati, la procurori pentru a da explicatii. Cu totii dau comunicate publice din care reiese ca sint curati ca lacrima si nu au facut nimic ilegal. Mai nou, cei care au dosare la securitate, au inceput sa jure ca li s-ar fi adaugat diferite documente care sa-i incrimineze, spre deosebire de anii trecuti, cind multi sustineau ca li s-ar fi sustras documente din respectivele dosare. Nimeni nu mai recunoaste nimic, chiar pus in fata evidentei. Noua tuturor ni se arata, pe sticlele televizoarelor, persoane care isi proclama nevinovatia sau care, dimpotriva, acuza. Putem crede, ba sintem chiar convinsi, ca unul sau altul este vinovat sau nevinovat, in functie de ce program urmarim. Chiar si reactia mass-media la vila presedintelui a fost una foarte modesta pina acum, doar un singur ziar si doar o singura televiziune au prezentat cazul. Restul a inteles ca s-a schimbat tatucul si mina care trebuieste pupata si au tacut deocamdata. Spectacolul e in plina desfasurare, chiar daca se mai intimpla ca vinatul sa devina, pentru scurt timp, vinator. Ne desfatam si chiar devenim multimiti ca unul sau altul din maimarii de ieri sint trasi la raspundere, uitind totodata ca pe furis se scumpesc gazul metan, curentul electric, termoficarea. In urma cu peste doua mii de ani un imparat roman spunea ca poporul are nevoie de piine si circ. De circ am avut berechet parte. Piinea insa unde e? Azi sau miine sau peste patru ani?
Realitatea Romaneasca
Joi, 22 Ianuarie 2009
320
Realitatea Bihoreana
Miercuri, 21 Ianuarie 2009
320
Realitatea Romaneasca
Miercuri, 21 Ianuarie 2009
320
Realitatea Romaneasca
Duminica, 18 Ianuarie 2009
320