Tara pilelor si a odraslelor
Replica de Constanta
Vineri, 27 Octombrie 2006
372
Mie nu mi-a gasit loc de munca mama sau tata. Nu m-a pus pe un piedestal nemeritat, nu mi-a dat functie chiar daca ar fi putut, pentru ca n-ar fi suportat, stiu sigur, sa traiasca vreodata rusinea de a afla ca nu-s in stare. Asa e toata familia mea. Nu e poate cel mai fericit model de familie, nu asta e ideea. Ideea e ca sunt destui parinti, care, din dragoste excesiva fata de copii (indiferent ca acesti copii au 20, 30 sau 40 de ani) sau poate doar din orgoliul de a demonstra ca aschia nu sare departe de trunchi, isi pun odraslele directori sau sefi pe la X sau Y institutii. Unii se descurca, nu-s copii/oameni rai, isi fac treaba, altii nu au absolut nici o treaba cu ce se intampla in jur. Obisnuiti in puf, se dau in stamba si isi vad, linistiti de ale lor. Nu de ale institutiilor unde au fost pusi de taticu', nu de oamenii care asteapta ceva de la ei (si nu e vorba de pomana!). In final, se constata ca n-au facut nimic. N-au insemnat nimic in societate, decat au fost stiuti doar dupa nume, in genul "a... acela, fi-su lu' cutarica...". Nu este insa singurul exemplu trist al lumii in care traim (sau al Romaniei in care traim). Trocurile, intelegerile, promovarile dupa gradul de rudenie, cumetrie, amicitie sau in functie de partenerul de afaceri, sunt la ordinea zilei. De data recenta - caci asta mi-a provocat "cerneala" - un fost ministru, decapitat (ma rog, cica si-a dat demisia sa nu-i dea presedintelui satisfactia de a-l schimba) din cauza unei intelegeri mai presus de intelegerea unora, a fost "linistit" cu un alt post. De ce asa? Unde a fost concursul si de unde stiu eu ca de la Ministerul Armatei poate el, Atanasiu, sa treaca brusc si peste noapte, la sefia Regiei Autonome pentru Administrarea Patrimoniului Protocolului de Stat? Se prea poate sa-l recomande experienta, se prea poate sa stie cu ce se mananca acea Regie, se poate multe, dar vreau sa stiu. Vreau sa vina cineva sa explice cum si in ce fel s-a ajuns la concluzia ca Atanasiu e potrivit acolo. Vreau argumente. Pentru ca altfel voi ramane cu convingerea ca i s-a dat un post ca sa aiba si el ce face, in virtutea faptului ca este apropiatul... cuiva. Oricum acesta-i raspunsul miraculosului post "inventat" pentru Atanasiu imediat dupa demisia acestuia, dar parca ar fi sunat de bun simt sa fim bagati in seama cu o explicatie. Suntem o tara a rudelor, cunostintelor, pilelor si intelegerilor si trebuie sa ne comportam ca atare, nu-i asa?
Realitatea Romaneasca
Joi, 22 Ianuarie 2009
372
Realitatea Bihoreana
Miercuri, 21 Ianuarie 2009
372
Realitatea Romaneasca
Miercuri, 21 Ianuarie 2009
372
Realitatea Romaneasca
Duminica, 18 Ianuarie 2009
372