Un barometru de opinie realizat pe teme de integrare si temeri ale romanilor in legatura cu acest aspect a relevat faptul ca romanii sustin integrarea, dar se tem de scumpirile care vor veni la pachet, odata cu acest aspect. Se tem si de o viitoare transformare a tarii intr-o piata de desfacere pentru economiile altor state, de cresterea impozitelor si de somaj, desi sunt constienti si de avantajele pe care le vom avea de pe urma integrarii, concretizate in investitii straine si o diminuare a coruptiei din tara. Si totusi, toate celelalte sondaje realizate pe esantioane de romani sustin contrariul: romanii s-au obisnuit de fapt cu scumpirile, au deveni imuni la aceste cresteri de preturi. Socul mare a fost dupa Revolutie, cand unitatea de masura s-a schimbat in multe privinte, nu numai in ceea ce priveste liberalizarea pietei printr-o echilibrare a raportului cerere-oferta si chinul de dupa, de a tine pasul cu inflatia. Efect mai mult al unei proaste guvernari si al unui joc de-a scumpirile fara studii serioase in prealabil si fara reguli (un joc in care se stiau intotdeauna, de la bun inceput, castigatorii si perdantii), indiferent la care regim am face referire, instabilitatea economica si discrepanta intre diversele categorii sociale in functie de puterea de cumparare a fiecareia sunt o stare de fapt intr-o Romanie in care teoria nu se asorteaza cu practica. Doar scumpirile au ritualul lor, datele lor fixe: scumpirea de primavara (aia binecunoscuta, de pe 1 aprilie, care nu este niciodata o pacaleala!) si scumpirea de toamna. Ar fi ceva anormal sa ne sara sau sa ne ocoleasca vreuna, ni s-ar parea ca nu mai functioneaza bine economia, ca i s-au dereglat mecanismele. Ni s-ar parea neobisnuita o stare de normalitate… De ce trebuie sa se potriveasca in absolut toate domeniile expresia „ca la noi, la nimeni?”