Speranta si sulfanarie
Realitatea Romaneasca
Miercuri, 29 Decembrie 2004
1575
Incredere, speranta si oarecare neliniste. Cam acestea ar fi sentimentele cu care majoritatea romanilor au primit noul Guvern Calin Popescu-Tariceanu. Asta in timp ce strambatorii din nas, obisnuiti sa gandeasca doar din perspectiva structurilor anchilozate ale sulfanariei, isi freaca deja mainile cu satisfactie, privind spre “necunoscutii cu cas la gura“ ca spre niste victime sigure ale nestiintei umblarii pe ascunsele cai politichesti.
Ca ar putea fi vorba pur si simplu de un alt fel de a face politica in Romania este, pentru acestia din urma, mai greu de priceput. Dar poate, oare, sa mai creada vreun roman intr-un alt fel de politica damboviteana?! Se pot bate cativa oameni bine intentionati cu structurile anchilozate ori cu inraitii in manevre oculte, cuibariti in mai toate mecanismele Puterii? In ultima instanta, acesta este principalul pariu propus de premierul Calin Popescu- Tariceanu si de presedintele Romaniei, Traian Basescu.
Faptul ca actualul Guvern are in componenta sa atatia tineri cati n-a avut un alt Guvern roman vreodata este un prim semnal ca Tariceanu a dat curs invitatiei lui Basescu de a avea incredere in tineri, ca singura speranta de schimbare reala a felului de a face politica in Romania. Ca, altfel spus, mai exista si tineri necorciti intr-ale sulfanariei induse de mai varstnicii lor colegi de partid (ce urata, in opozitie, aroganta bascalios-gaunoasa a unui june deputat pesedist!).
Cu foarte mici exceptii (cea mai trista fiind aceea a “cheferistului“ Gheorghe Dobre, a carui figura e, cu siguranta, din alt film!), se poate spune ca, prin tineretea sa, Guvernul Tariceanu contrariaza, bucura si nelinisteste pe toata lumea: si pe sustinatori - care vad in el ruperea de un trecut corupt, clientelar si producator doar de saracie, ingrijorandu-se doar de miselia caracatitei care trebuie invinsa -, si pe contestatari - care, urzindu-i caderea, spera intoarcerea “in capul trebii“ pentru a mai mulge ce-a mai ramas de muls.
E trist ca atat de multi romani sunt sceptici in ceea ce priveste puterea Guvernului Tariceanu de a le aduce un plus de normalitate si de bunastare. Ca tot mai multi privesc cu neliniste spre haita nervoasa, care cloceste, cu perfidie, razbunarea. Cu siguranta, anii ce vin nu le vor oferi actualilor perdanti nici o satisfactie. Privind lucid realitatea romaneasca, sa spunem insa ca nu e nici o drama daca un Guvern cade. Mult mai trist e cand scena politica e ocupata constant de aceleasi figuri, fara sa se intample nimic.
Realitatea Romaneasca
Joi, 22 Ianuarie 2009
1575
Realitatea Bihoreana
Miercuri, 21 Ianuarie 2009
1575
Realitatea Romaneasca
Miercuri, 21 Ianuarie 2009
1575
Realitatea Romaneasca
Duminica, 18 Ianuarie 2009
1575