Harta judetului nostru este marcata de sute de sate si comune, altfel spus, localitati. Aproape trei sfeturi din botosaneni locuiesc la tara, aici putindu-se include fara teama de a exagera si cele citeva asazise orase care in fapt tot comune au ramas. Majoritatea acestor localitati, in special satele, urmeaza sa dispara incepind cu integrarea in Uniunea Europeana, iar acesta este un adevar care trebuie spus, oricit de dramatic pare la prima vedere. Daca in Europa acest fapt s-a petrecut firesc, la noi, fara indoiala, se va petrece in mod accelerat.
Disparitia satelor este o simpla chestiune de costuri. E nerentabil sa se construiasca un drum civilizat pentru o mina de case asezate in virful cine stie carui deal. Sau o aductiune de apa, sau o canalizare sau chiar fire de telefon si curent electric, nemaivorbind de scoala, magazine sau dispensar. Incet, va trebui sa abandonam satele in favoarea oraselelor, ai caror germeni pot fi unele din comunele de astazi.
La urma urmei, ce mai este satul zilelor noastre? O adunatura de colibe, denumite pompos case, cu pereti din nuiele acoperiti cu lut, in care iarna, in sobe, arde tizicul, ca in urma cu un secol. Ulitele sint pline de praf sau noroi, functie de anotimp, iar cei care mai locuiesc acolo muncesc de dimineata pina noaptea, ajutati de cai anemici, pentru a-si asigura supravietuirea intr-o existenta in care distractia maxima vine duminica, la slujba din biserica sau odata cu suta de rachiu bauta la crisma. Satele sint mult imbatrinite, din ele pleaca si nu se mai intorc oamenii tineri spre zarile mult mai promitatoarelor orase unde, daca se ajung, isi iau si parintii. Mitul cu agricultura si baza ei aflata la populatia rurala a disparut de ani buni. Occidentul, cu gigantice ferme mecanizate, in care lucreaza doar un procent nesemnificativ din populatie, a rezolvat problema.
Care mai poate fi atunci noima finantarilor, facute prin diferite programe, care se scurg, in sume mari sau mici, catre localitati sortite pieirii, afara de acea latura pur sentimentala a celor care le decid? Pentru ca, intr-o buna zi, si datorita banilor astfel scursi, s-ar putea ca aceasta primejdie sa ajunga si la orase, iar atunci sentimentele nu vor mai insemna nimic.