Si daca ar fi Ziua Judecatii de Apoi... ai spune ce?
Replica de Constanta
Miercuri, 4 Mai 2005
423
Au trecut sarbatorile. Parafrazand o melodie, de fapt versurile unei melodii, daca maine ar fi Ziua Judecatii de Apoi, am zice… ce? Cati dintre noi ar putea spune, cu sufletul impacat, despre ce am facut in viata? Cati ar putea spune despre iubire? Sau credinta? Dintr-o pacatoasa coincidenta, Pastele si muncitoreasca sarbatoare de 1 Mai au fost, in acest an, sarbatorite laolalta. Separat sau doar una dintre acestea, fiecare dupa cum l-a dus mintea si l-a lasat sufletul, a sarbatorit. Incrancenati, tinerii au ales sa-si bea mintile de un 1 Mai care nu a ratat nici unul dintre cele 10 pacate capitale. Si daca ar fi sa moara, prea devreme, maine, care dintre ei ar putea spune despre iubire? Nici unul din tinerii pe care i-am vazut in statiuni - tineri care, indemnati de aburii alcoolului, isi negociau randul in patul vreuneia sau alteia dintre fetele venite, si ele, in cautarea senzatiilor tari. Distractia a fost ridicata, de 1 Mai, la rangul de mare betie. Iar in cazul unora, betia in cauza a omorat un om. Dintr-o cearta prosteasca. De fapt, acesta a fost "singurul eveniment grav” inregistrat de Politie. Oare? Asa sustin cei care se presupunea ca vegheaza la ordinea si linistea publica. Cat de bine au facut-o sau cu cat de putin simt de raspundere - nu mai incape aici comentariul de rigoare. Asta pentru ca educatie cu forta nu se poate face. Needucati si lipsiti de sensibilitate - astia sunt tinerii care au venit - ca si in alti ani - pe litoral. Iar in timp ce pe litoral se consumau petreceri care iti intorceau stomacul pe dos - unde, in afara de turistii veniti pentru un numar limitat de zile, au putut fi zariti si cativa baietasi si fete ai caror parinti sunt persoane respectabile in Constanta, dar care n-ar mai fi chiar atat de respectabile daca s-ar face valva cu ce anume s-au indeletnicit odraslele -, in tot acest timp romanii si-au vazut mai departe de amarul care s-a numit in Banat inundatii, iar pentru tot restul tarii neputinta guvernatilor. O neputinta care l-a enervat pe Tariceanu si ne-a scarbit pe noi, ceilalti. Neputinciosi si needucati. Constatam si… cam atat. Facem colecte pentru ca asa trebuie. E crestineste, este de bun simt si, cine stie, poate ne ajuta la iertarea pacatelor. Si daca maine ar fi Ziua Judecatii de Apoi… ?
Realitatea Romaneasca
Joi, 22 Ianuarie 2009
423
Realitatea Bihoreana
Miercuri, 21 Ianuarie 2009
423
Realitatea Romaneasca
Miercuri, 21 Ianuarie 2009
423
Realitatea Romaneasca
Duminica, 18 Ianuarie 2009
423