Ca noi toti, m-am intrebat mereu ce trebuie sa faca un parlamentar. Legi, spune teoria, cuprinsa in Constitutie. Daca ar fi sa faca legi, parlamentarii ar trebui sa fie cu totii juristi de profesie, eventual profesori in drept. In acest caz, parlamentul ar fi un teritoriu in care s-ar manifesta numai expertii si, sint convins, am avea cele mai bune si clare legi cu putinta. In asemenea eventualitate, alegerile nu ar mai avea rost, la Botosani de pilda, pentru ca specialistii in drept, de mare valoare, nu sint aici ci in centrele universitare de traditie. Cei care vor fi parlamentari insa, este sigur, nu se pricep la legi mai mult ca oricare dintre noi toti, adica nu depasesc nivelul legii bunului simt, unii dintre ei nici macar atit. Atunci ce cauta tot felul de oameni in parlament, doar pentru a vota plictisiti legi pe care cei mai multi nici nu se obosesc sa le citeasca, daramite sa le mai si priceapa? Pe de alta parte, ar fi prea mult sa pretindem tuturor parlamentarilor sa cunoasca probleme de drept. Sint oameni obisnuiti, ca noi toti, dar totusi ne cer voturile fara sa ofere nimic in schimb, cita vreme am lamurit ca promisiunea cu facutul legilor nu face doi bani. Constatam dupa cinsprezece ani cu uimire ca parlamentari si alegatori merg de fapt pe doua drumuri absolut paralele, in care fiecare isi vede de viata lui. Paralelele se apropie vag, fara cumva sa se intersecteze, o data la patru ani, in campania electorala. Abia atunci candidatul descopera cu uimire alegatorul de votul caruia depinde marirea lui. Atunci ii spune ceea ce crede ca vrea sa auda, incearca sa fie convingator si se mira ca nu mai este crezut. Asta se petrece pentru ca acesti candidati nu au priceput de fapt adevarata lor menire ca parlamentar, anume aceea de a scurtcircuita numeroasele mecanisme birocratice in favoarea alegatorilor. Am auzit, uneori am si relatat, de probleme de genul interventiilor parlamentarilor pentru combustibilii termoficarii centralizate, iarna, sau de sume de bani trimise vreunei biserici al carei preot ar fi dorit sa o tencuiasca. Acesta nu este nici pe departe dialogul normal cu alegatorul, pentru ca indiferent cit de mare si generoasa este problema globala eventual rezolvata de un parlamentar, ea nu se compara cu problema personala a alegatorului, care nu reuseste sa ii dea de capat nicicum. Nu se stie pe la noi ca vreun cetatean sa fi gasit intelegere la cabinetul oricarui parlamentar. Sau macar un raspuns, bun sau rau sa fi primit. Acesta este de fapt adevaratul rost al parlamentarului: sa ia cu el problemele alegatorilor sai si sa incerce sa le rezolve, strapind atunci cind este cazul piramida functionareasca, pentru ca parlamentarul poate deschide usile ministerelor, unde stau sefii functionarilor locali, de care acestia se tem si asculta. Din acest motiv, cind auzitti vreun candat ca vrea la parlament ca sa faca legi, sa nu ii credeti. Chiar daca este plin de cele mai bune intentii, chiar daca se pricepe, ori este visator ori mincinos; pentru a face legi, e nevoie si de voturile celorlalti, ori pina la legi e cale lunga. Insa de nevoile noastre, imediate, de aici, cine are grija?