Dezamagire si speranta intretaiata de tristetea din ochi. Saptamana Patimilor ne pune la incercare pe fiecare. Intr-o lume in care ne-am obisnuit sa nu ne oprim si sa nu ne solidarizam cu fiecare suferinta, fiind preocupati de propriile griji, criza jurnalistilor romani rapiti in Irak ne-a scos in strazi. Numai ca este destula jena in acest gest - jena ca, in primele zile, pe piata au fost aruncate informatii care nu-si aveau rostul decat pentru cei care le-au furnizat din interese pe care probabil ca nu le vom intelege niciodata. Si, cu cat manifestarile de solidaritate sunt mai consistente si zgomotoase, apar si sfaturile cum ca nu acestea ar trebui sa fie atitudinile noastre, ca ar trebui sa ne pastram luciditatea si echilibrul. Poate asa. Poate ca unii incearca sa-si rascumpere acum greseala pe care au facut-o in primele zile, atunci cand nu au crezut. Avem multe defecte si multe pacate. Unul dintre pacate este acela ca ne lasam influentati mult prea usor de primele informatii receptionate. Sentimentele contradictorii ne coplesesc mult prea repede. Luciditatea nu este punctul nostru forte. Poate nici nu-si are rostul in asemenea momente. Mai ales ca schimbarea a fost destul de brusca: de la neincredere, de la zvonuri si speculatii, de la alte evenimente care ne-au captat atentia si care au pus in plan secund situatia ziaristilor romani, la amenintarea care a zdruncinat, care i-a constientizat pe romani. Prea devreme sau prea tarziu, nici parlamentarii nu au fost in stare sa decida. Daca pana acum despre Celula de Criza s-a spus ca lucreaza, dar nimeni nu a avut aceasta certitudine, ieri, cand ultimatumul teroristilor a expirat, autoritatile au solicitat prelungirea termenului limita acordat de rapitorii celor trei jurnalisti. Comunicatul autoritatilor romane a sunat ca se face, putin, tardiv poate, ceva. Saptamana Patimilor ne-a palmuit cu neputinta, cu inundatii, cu o criza care a aratat ca parlamentarii sunt jenant de neputinciosi. Buna, rea, nu au fost in stare macar sa ia o decizie. Nimic nu este alb sau negru. Ne balacarim in griul incertitudinilor, nesigurantei, cu totii. La gramada sau in particular - cu totii o apa si un pamant. Si nici macar nu ni se arata acel semn…