Oare citi dintre noi ne permitem sa cheltuim douazeci de procente din salariu pentru cultura: pe carti, opere de arta, bilete la filme, teatre, filarmonica? Ei bine, nici un consilier local, nici primarul si nici colegii lui din executiv nu cheltuie, din salariile lor, nici pe departe un asemenea procent. Cu toate acestea, nici unul din cei mentionati nu au nici cea mai mica mustrare de constiinta atunci cind voteaza, respectiv cheltuie, douazeci de procente din bugetul local direct colectat din taxele si impozitele pe care sintem pusi cu totii sa le platim, pentru subventionarea activitatilor culturale care la Botosani sint doar doua: teatre si filarmonica.
Asemeni lor, nici fostii consilieri locali sau fostii primari, nu si-au pus o clipa problema acestor sume, tocate anual, fara nici un fel de folos vizibil pentru comunitate. Ori ca sa arunci pe apa simbetei peste un milion de euro in fiecare an, asta inseamna fie rea credinta, fie inconstienta, fie amindoua.
Ce se puteau face cu acesti bani pentru comunitate depinde numai de imaginatia fiecaruia: semaforizari, parcari, strazi, parcuri, strand, patinoar, terenuri de joaca. Sau supravegherea cu camere video a orasului, refuzata de actualul primar pe motivul ca e o extravaganta scumpa, cu toate ca ar fi costat de o mie de ori mai putin decit cultura intr-un an, care este o alta extravaganta, numai ca extrem de scumpa. Insa toate astea nu s-au facut si, din pacate, nici nu se vor face. Starea jalnica in care arata municipiul capitala de judet, adica exact asa cum l-au lasat comunistii, se datoreaza fara indoiala si sumelor cheltuite fara rost pe ceea ce pompos este trecut la capitolul bugetului local ca fiind cultura.
La cultura se pricep, fara osebire, toti cei ce impart acesti bani: este chestia aia care te adoarme, daca mergi la filarmonica sau cealalta, din care nu pricepi nimic dar aplauzi la sfirsit, daca mergi la teatru. "N-o sa fim noi cei care vor distruge teatrul sau filarmonic " a devenit refrenul comun al consilierilor locali si ai primarilor de pina acum, surzi la orice fel de argumente. Si scot din buzunarele noastre milionul de euro pentru a-si linisti constiinta cu toate ca nu le-a cerut nimeni sa taie giturile actorilor si instrumentistilor.
Culmea, ca exact acestia, actorii si respectiv instrumentistii, nu au nici o vina in cheltuirea inutila a banilor publici. Vinovatii adevarati sint exact cei care ar fi trebuit sa-i puna la treaba, adica sefii lor, sa faca spectacole de buna calitate, sa joace in tara, sa faca notoriu Botosanii si, de ce nu, sa obtina bani care sa duca la usurarea poverii existentei lor, suportata stoic de comunitate. Numai ca exact chestia cu sefii nu tine si cel putin la teatrul Eminescu exista tabloul complet al unei institutii scapate de sub control: fostul director a trebuit reinscaunat de justitie dar cel ce l-a inlocuit - prieten de campanie cu primarul - tine mortis sa ramina el director. Ori intre asemenea lupte pentru sefie, cui oare sa-i mai pese si de calitatea spectacolelor, de eficienta, de economii? Dar chiar si lupta asta, pentru sefie, tot un spectacol este. Perpetuu, strident, de prost gust, la care ne pun altii sa platim, anual, biletul: milion de euro.