Pe foarte multa lume deprima sarbatorile. Lipsurile, singuratatea sunt cauzele, iar in cea mai extrema manifestare de respingere a acestor strari de fapt se inscrie sinuciderea. Este insa un act de lasitate, o dovada a renuntarii la speranta si la lupta cu nedreptatile acestei vieti atat de stramb croita din prisma regulilor unei societati tembele. Si, ca o dovada a tembelismului, care m-a deprimat instantaneu - iesirile din Parlament, ocazionate de un raport si asta stramb croit. Traim intr-o tara bolnava rau. Din Gradina Domnului multi au sarit gardul si la fel de multi s-au aciuat pe la noi. Dar asta nu este tot. Ne cramponam in idei fixe de-acum, si care fac zicere despre comunism. A fost, am dezbatut problemele, au fost trase concluzii chipurile, misterul niciodata lamurit in privinta Revolutiei... Iar acum, apare un raport care a scandalizat, care a scos de a fost mai urat din unii... Am vazut si am ascultat emisiuni despre ororile comunismului. Cu siguranta am fost prea mica incat sa resimt durerea sau sa patimesc ce au patimit bunicii sau parintii (desi, sincer, nu i-am vazut pe parintii mei sa fie prea nefericiti in perioada comunismului, eram... normali, gri, banali, dar nu pareau nefericiti de-a-ntregul...). Cu scuzele de rigoare fata de cei care probabil vor spune ca habar nu am despre ce vorbesc pentru ca nu m-a terorizat si oprimat nimeni, consider ca este timpul sa mergem mai departe. Sa nun e invinetim de polemici pe tema comunsimului si a ororilor acelei perioade - asa cum se discuta pe aceasta tema. Sa ne vedem de problemele la zi. Sa nu uitam ce a fost, dar nici sa nu facem din perioada "de dinainte" un subiect de perpetua discutie, de stagnare in amintiri neplacute. E firesc, nu poti sterge cu buretele, dar se pot impune gandurile positive de viitor. Nu ca prezentul sau viitorul ar suna (parafrazand reclama aceea...) prea roz, dar daca speranta nu mai e... atunci inseamna ca picam in depresie si, Doamne fereste, ne tenteaza apoi si lama de la cutit, ca tot suntem in sezonul "propice". Sa ne bucuram de sarbatorile care bat la usa. Si vorba aia: mortii cu mortii (comunistii la fel), iar cei vii cu ai lor. Odata si odata, tot raul comis de comunistii (aia, in sensul ala urat al cuvantului) care inca stau bine-mersi pe scaune de domni acum, se va intoarce impotriva lor ca un bumerang. Nu e nevoie sa fortam noi lucrurile sau sa ne agatam de o falsa idee de justitiari care trebuie sa-si duca pana la capat "misiunea".