Doua idei de politica externa romaneasca au fost lansate intempestiv, scontandu-se probabil pe vreun efect-surpriza. Un efect benefic pentru Romania sau, macar, pentru autorii respectivelor demersuri. Premierul a anuntat intentia Romaniei de a-si retrage trupele din Irak. ßeful statului a oferit Chisinaului varianta de intrare impreuna in UE a Romaniei si Republicii Moldova. Cele doua idei, in sine, nu sunt prea spectaculoase. Intr-un fel, erau chiar previzibile. ßocanta este insa maniera in care ele au fost aruncate pe piata.
In politica internationala, in relatiile dintre state, nu se prea obisnuieste sa lansezi asemenea bombe decat daca vrei sa faci, cu orice pret, valuri. In politica externa, ca si la tangou, ca si in amor, nu poti evolua de unul singur. I-a consultat prim-ministrul pe ceilalti factori de decizie (demnitari sau institutii), s-a consultat cu statele aliate ale Romaniei inainte de a face publica (fie si numai) o intentie care nu ne priveste doar pe noi? Dar presedintele, a tatonat oare, la Bruxelles, la Moscova, la Washington, insa in primul rand la Chisinau, cum ar fi privita oferta facuta pentru Republica Moldova? Bineinteles ca nu, daca judecam fie si numai dupa reactia diplomatilor occidentali de la Bucuresti si, respectiv, a oficialilor moldoveni. Manierati si politicosi cum le sta bine, ei au cerut lamuriri, au asteptat detalii ori au murmurat ca propunerea este eventual "interesanta", dar ca ar fi de stiut daca despre ea s-a mai discutat si cu altii.
De catava vreme, la Bucuresti e la moda sa spui ca promovam o politica proactiva (activa fiind, probabil, putin spus). Dar sa afirmi drept o actiune de politica externa un lucru convenit la o reuniune de partid (care nici macar in interiorul lui nu are consens in problema) nu e prea serios. Ne decredibilizam - cum spunem, iarasi, mai nou. ßi chestia cu intrarea simultana a celor doua state de pe Prut pare nastrusnica, ba chiar irealizabila pana una-alta. ßtim in ce impas au intrat negocierile asupra conflictului de pe Nistru, cat de motivata e Rusia in mentinerea status-quoului in zona si cat de reticente raman si SUA, si UE, si NATO in implicarea lor directa intr-o solutie negociata.
Riscul unor asemenea bombe-surpriza este mare. Se obtine nu doar o deteriorare a imaginii Romaniei ca actor international, ci si esecul sigur sortit demersului care nu se bazeaza pe ceva. Improvizatiile costa. Acum, de pilda, ne va fi mult mai greu sa repunem pe tapet problema retragerii din Irak.