Ne plangem ca nu ne sunt recunoscute valorile. Ca ne priveste strainatatea chioras, speriata de imaginile cu copii orfani de prin orfelinate si de bronzatii care le calca pragul cu ganduri necurate, in timp ce noi, astia ramasi acasa, intre granitele tarii, vrem integrare. Daca am fi in locul europenilor, cum am vedea oare aceasta situatie? Mandriile de pe vremuri, persoanele care ne-au reprezentat cu demnitate dincolo… au ramas tot alea. Tot marile nume ale culturii. In ultimul timp am stiut sa patrundem dincolo doar cu formatii gen O-zone, care nici macar nu ne apartin, ca sa nu mai vorbim ca, din punctul meu de vedere, mare cinste nu ne fac. Prin urmare, in aceasta lentoare, tot ii vechi si batrani ne fac cinste si ne mai spala pacatele. Cam asa putem privi faptul ca "Pasarea in spatiu”, sculptura lui Brancusi, a fost vanduta, zilele acestea, in cadrul unei licitatii la New York cu suma de 27,4 milioane de dolari, unui comparator anonim. Ne place sa fim apreciati. Ne mandrim cu Brancusi al nostru, ne bucuram ca lucrarile sale sunt cele mai bine vandute din lume si ni se pare ca-l onoram cu titlul de "ambasador cultural first class”, cand de fapt el este cel care ne onoreaza prin imaginea sa pe noi, romanii. In tot acest timp, noi avem respect pentru romanul Brancusi cat are o persoana respect pentru cel care a scuipat-o si i-a spus vorbe grele: adica deloc. Noi nu am stiut sa avem grija de ce ne-a ramas in tara. Singurele ocazii cand dam importanta prezentei lor aici sunt faimoasele nunti care ajung pe micile ecrane, deoarece insurateii spun "da” in preajma lor. Poate ca nu toti au in intentie a-i terfeli imaginea lui Brancusi, poate ca este chiar admirabil ca, punand prima piatra din noua casa in preajma operelor acestuia, ii aduc un omagiu. Totusi, privind situatia in ansamblu, adica ei folosindu-se de el si ei readucandu-l in actualitate an de an, am putea spune ca suntem chit. Si totusi, ar merita mai mult decat sa ne folosim de el, cum de fapt ar merita mai mult toti cei care ne fac sa privim cu fruntea sus spre zarile indepartate, sa ne simtim mandri ca suntem romani.