Ma apuca si rasul cateodata cand aud peste tot numai discutii despre Europa si despre integrare. In Europa suntem dintotdeauna, am putea in schimb sa ne punem o alta problema: suntem sau nu in Romania? Pe cei care au plecat in cautarea luminitei de la capatul tunelului nu-i mai punem la socoteala, chiar daca multi se simt in continuare romani, poate si pentru ca unele lucruri (cele mai sensibile la pipait) le realizezi mai bine cand te detasezi de ele, cand iei distanta. Dar cum ramane cu noi, cei ramasi in tara, noi cand ne integram in spiritul romanesc? Parca ne-am departat tot mai mult de origini, visam la cai verzi pe pereti, la aliante si uniuni, analizam avantaje, dezavantaje si costuri, dar uitam de noi si de mandria nationala, coloana vertebrala de care nu avem voie sa ne despartim vreodata. Ce e trist este ca acceptam orice, suntem in stare sa renuntam la prea multe pentru prea putin. Vrem sa stam la aceeasi masa cu "fratii nostri” care ne injura artistic si telenovelistic din boxe, care ne arata cu degetul de "domni” pe noi, tiganii din Balcani. Dar nu ne deranjeaza, acceptam ca o Cenusareasa de ocazie sa ni se potriveasca si noua un pantofior din toate ofertele care ne ademenesc si sa luam apoi lectii de dans de societate, sa nu mai calcam pe nimeni pe bataturi cand valsam tête-à-tête in familia europeana. Noi n-am putea sa ne permitem sa calcam pe nimeni pe coada, stam cuminti sa nu ridicam tonul, sa ni se faca morala si sa fim trasi de urechi. Franta, pilon de rezistenta in structurile europene, da clasa altora si face un prim pas in a mai da peste nas pretentiilor de casta, declinandu-si responsabilitatile cu care au impovarat-o dorintele "democratice” ale tatucului Chirac. Politicienii nostri de frunte nu vor sa vada, in declaratiile lor, nimic mai mult decat ceea ce este. Gestul de respingere a tratatului de catre francezi nu are nici un efect asupra aderarii Romaniei, singurul lucru care ne va influenta va fi doar propria noastra capacitate. A, si servilismul aferent!