Acest articol a aparut in urma cu sapte ani. Il reiau in buna parte pentru ca mi se pare la fel de actual ca atunci, dar si pentru ca insumi am comis intre timp acea supralicitare publicistica a rolului politicii impotriva careia ma pronuntam. Si pe care continuu s-o consider secatuitoare de energii moral - spirituale, devianta de la rosturile noastre majore.

Privind mereu spre scena politica, in buna parte amagitoare, si incapatinindu-ne sa credem ca doar dinspre ea ne-ar putea veni bruma de bine dupa care tinjim, ne supunem de fapt unui reflex care ne seaca energiile si ne alieneaza. Nu spun prin asta ca ar trebui sa ne dezinteresam de ce se intimpla in cetate, doar ca ar fi de dorit sa urmarim bicisnicul spectacol non - stop al partidelor, implicit al mediilor patriei (cu precadere al celor audio - vizuale) cu mai multa detasare. Macar in rastimpul in care nu putem sanctiona nimic plebiscitar. Altminteri riscam sa ne contaminam intreaga fiinta de egoismelesi meschinariile politicianismului desantat, dar si de vorbaria, mereu multiplicata, parca sciziparitar, despre avatarurile acestora. Sa ne abandonam adica unui univers suprasaturat de cuvinte calme si de neputinta, golit de autenticitate si firesc. Un univers in care, dupa modelul cinic si circotas al psihologiei noastre de tranzitie, vinovati pentru tot si pentru toate sint, de fiecare data, doar ceilalti. Ei sint, vorba lui Sartre, infernul.

Privind neintrerupt arena politica si asteptind de la ea totul, pierdem legatura cu adincul din noi, ne indepartam de resursele cele mai importante ale vietuirii, convietuirii si supravietuirii: energiile sufletesti, morale, de caracter. Cele care, alaturi de cerul instelat, ii smulgeau lui Kant admiratie si respect crescinde.

Bine, bine, ni se va replica, dar acestea nu tin de foame si de frig. Nu tin, desigur, raspund, dar foamea si frigul au fost si continua sa fie realitati si obsesii cvasi - permanente ale romanilor. Si nici nu vad posibila scaparea de aceste teribile amenintari fara sa ne inzdravenim intii spiritual. Fiecare in parte si pe cont propriu, in primul rind, intreg organismul social, mai apoi.

Doar asa cred ca putem aspira cu indreptatire la o cristalizare a unui proiect valid de societate moderna, in care sa se regaseasca, vii si netensionate, imperativele nationale si exigentele comunitare europene. Un proiect care sa includa in sistemul reformelor structurale de absoluta necesitate, ale tarii, obiective moral - spirituale distincte si majore. Nu de forma si de tipul celor din celebrul cod al eticii si echitatii socialiste, se intelege, ci de natura a ne umaniza cu adevarat existenta si a ne spori identitatea, capacitate de creatie si de integrare substantiala in cultura si civilizatia lumii. Caci, se stie, preluarea otova a unor modele de dezvoltare, oricit de fiabile aiurea, nu asigura automat eficienta dorita. Nu trebuie uitat apoi ca nici societatile dezvoltate catre al caror statut tindem nu sint lipsite de contradictii si disfunctii, unele ingrijoratoare, asa ca admitind c-am reusi sa le egalam relativ repede perfomantele tot nu s-ar chema ca am atins dezirabilul. Bine hranit, bine imbracat, bine adapostit, dotat cu tehnica si confort, omul societatii de consum de azi e departe de a avea o viata launtrica bogata si armonioasa, de a fi implinit pe de-a-ntregul. Spun asta nu atit comunistii, incremeniti in utopia lor nefericita, cit cele mai competente si bine intentionate personalitati liberale contemporane. Ceea ce nu inseamna ca ar trebui sa ne cantonam din nou in mentalitatea autarhica, provinciala, care ne-a costat atit de mult, doar ca e de dorit sa constientizam cit mai bine fiecare optiune si fiecare risc. Toate acestea insa nu le vom putea face fara o primenire si o invigorare interioara, fara o solidarizare in bine a fiecaruia cu celalalt. Nu ceilalti sint infernul, oricit de neautentice si viciate s-ar vadi raporturile interne din societatea noastra. Infernul este (in) fiecare din noi, cei care am trait in gheena comunista si in reverberatiile ei postdecembriste si tine de vointa si de putinta fiecaruia sa i se smulga si sa se izbaveasca.