Ieri, in Centrul vechi, a mai cazut o bucata dintr-o cladire veche de peste o suta de ani. Cu mai multi ani in urma, consemnam o alta asemenea prabusire, in spatele hotelului Rares. Nu doresc nicicum sa scriem despre prabusirea totala a Centrului istoric pentru ca, indiferent ce au promis unii sau altii care s-au succedat ca primari, pentru acele cladiri nu s-a facut mai nimic.

Scapate de demolarea ceausista a anilor i70, batrinele cladiri au adapostit, pe rind, evrei, plecati in masa in Israel, apoi proletari veniti odata cu industrializarea, care insa le-au abandonat imediat ce au putut sa se mute in blocuri, apoi rromi, veniti de peste tot. Faptul ca ultimii ocupanti le-au devastat, este bine cunoscut. La fel de stiut este si ca, cel putin la parter, toate aceste case au spatii apartinind intr-o forma sau alta municipalitatii, ocupate cu pravalii. Si acesti comercianti, in pofida bunelor intentii, au contribuit decisiv la degradarea modestelor ziduri din paianta, cu instalatii de mult iesite din uz, pentru ca nu de geamuri termopan si de gresie lipita cu inconstienta in exterior era nevoie ci de specialisti care sa ofere proiecte adevarate de consolidare si mai ales de bani.

Bani pe care, comerciantii oricum i-au platit ca sa-si amenajeze magazine moderne in locul pravaliilor evreiesti, cu rezultatul estetic si functional asemanator aceluia obtinut de o baba cu buzele facute.

Diferitele administratii ale Botosanilor au promis programe, finantari si investitori, s-a facut chiar si o fundatie special pentru salvarea Centrului vechi, insa singurul rezultat concret este acela de ieri, cind a mai cazut o bucata din istoria orasului Botosani, un fragment de cladire pe care n-o sa-l mai reconstruiasca nimeni, niciodata.

Pina la fondurile multvisate, alte organizatii ar fi trebuit sa fie mai vigilente, incepind cu Inspectia pentru Constructii care ar fi trebuit sa vizeze nefavorabil toate autorizatiile de modificari fatade sau interioare, stiut fiind ca la constructii de asemenea vechime trebuiesc avize suplimentare iar modificarile pot fi facute doar cu proiecte speciale si numai de firme abilitate. Ar mai fi trebuit ca primaria sa impiedice - cum intentioneaza in sfirsit - circulatia auto prin Centrul vechi, cunoscindu-se ca vibratiile motoarelor fac mult rau batrinelor cladiri. Tot primaria ar fi trebuit sa se implice in gazduirea distructivilor locatari in alte locuri, mai putin istorice, dupa cum, in atitia ani, ar fi putut obtine finantarile necesare unei reabilitari.

In definitiv de ce ne pasa atit de mult de niste cladiri vechi care stau sa cada, ba mai mult, constituie chiar un pericol public, am putea sa ne intrebam. Poate ar fi mai bine sa le darimam odata si pe spatiul ramas liber sa construim un mall, sau un fast-food, sau chiar blocuri cu apartamente. Dupa care, la fel de bine, ne-am putea sterge la fund cu cartile de istorie, nu ne-ar mai pasa de munca bunicilor si parintilor nostri stiind astfel precis ca si munca si realizarile noastre vor deveni, foarte repede, cenusa.