Un eveniment napraznic domina in aceste zile spatiul public: rateul primei nominalizari a primului comisar european din Romania. S-a instapanit o ingrijorare cvasigenerala: Romania se compromite in ochii Europei!
Chiar asa? Un candidat italian pentru Comisia Europeana a fost respins si Italia nu si-a stricat, prin asta, imaginea. Cehia a primit, si ea, cateva asemenea „afronturi“, tarile baltice, la fel, dar onorabilitatea lor europeana nu a fost afectata cumva. In schimb, la noi esecul lui Varujan Vosganian (de fapt Tariceanu) e vazut ca o adevarata tragedie nationala.
De ce? Pentru ca toata tevatura, artificial creata, serveste jocurilor politice. Premierul si partidul liberal ies festeliti din aceasta defectiune (usor remediabila), iar Palatul Cotroceni jubileaza: nu s-a bagat in desemnare, nu e treaba lui, s-a purtat corect. Din targul facut intre fratii invrajbiti din Alianta D.A., partenerul democrat s-a ales cu Ministerul Apararii, iar cel liberal, dupa ce l-a pierdut, nu e inca sigur ca va castiga ceva. Lumea politica si mediatica se va mai inflama o vreme pe chestiune, dupa care vor aparea noi subiecte spectaculoase. Cum se intampla de obicei: prabusirea fizica a candidatului prezidential Stolojan, gripa aviara, fuga lui Hayssam, retragerea sau nu din Irak, dosariada etc. Toate, (ne)incheiate in coada de peste.
Premierul Tariceanu a jucat riscant si a pierdut. Fascinat de posibilul punct pe care l-ar castiga in competitia cu presedintele, a nesocotit contextul mai larg. Or, cum scrie, din Bruxelles, ziaristul francez Jean Quatremere, „soarta lui Vosganian s-a jucat mai mult la Bruxelles decat la Bucuresti“. Vantu, Securitatea, UFD etc. au contat mai putin in decizia presedintelui Comisiei Europene decat viitoarea aritmetica a acestui organism. Cu inca doi comisari (Bulgaria si Romania), liberalii ar fi avut 9 dintre cei 27 de membri ai Comisiei, ceea ce, pentru conservatori, ar fi fost prea mult. De unde o dilema: a actionat, in acest caz, Bucurestiul in maniera europeana, ori Bruxellesul la modul dambovitean?