In ultima vreme, fenomenul cel mai des intalnit in lumea clasei noastre politice este uitarea. Toata lumea uita ce a promis sau, mai grav, ce a facut sau vorbit la un moment dat. Ba, mai mult, multe declaratii au rolul de a nauci un electorat care oricum are dificultati in a discerne intre adevaratele bune intentii si promisiuni, care tin doar de jocul politic.
Exemplele se tin lant, pe toate partile spectrului politic. Daca in cazul liderului partidului Romania Mare schimbarile de pozitie, in cazul evreilor, de exemplu, au devenit un fapt comun, in cazul reprezentantilor celor doua forte importante care se lupta pentru a castiga sufragiile natiei amneziile s-au inmultit ingrijorator. Premierul pare ca a uitat ca a declarat cu mana pe inima sa demisioneze si se expune unor critici binemeritate, venite inclusiv din partea colegilor de partid. La randul sau, presedintele sufera de o stranie amnezie in ceea ce priveste acuzatiile de fraudare a alegerilor si este nevoie de perseverenta, la fel de ciudata, a domnului Pavelescu, fostul sau aliat, pentru a redeschide un proces normal.
In ceea ce priveste actuala Opozitie, scandalul privitor la posibilele stenograme ale sedintelor sefilor PSD, te duce cu gandul la un film prost, in care actorii isi uita replicile. Chiar daca relevanta afacerii tine mai mult de etica actului de conducere, mai grava pare a fi senzatia ca toata lumea pare a minti cu nerusinare. Totul pare atat de incalcit, dar si de evident in acelasi timp, incat seamana, iarasi, cu o comedie teribil de proasta, in care toti arata cu degetul spre ceilalti.
Cel mai ciudat caz de amnezie ramane, pentru orice om de bun-simt, cel al domnului Adrian Nastase, un om politic pur-sange, care a invatat foarte bine lectia schimbarii rolului din acuzat in acuzator si care are mereu o tinere de minte colosala atunci cand este vorba despre adversari. Mai putin atunci cand trebuie sa-si aminteasca data la care sotia sa a vandut o casa, in valoare de peste trei sute de mii de dolari. O amnezie fata de care amaratii, pe care pretinde ca-i reprezinta, nu pot ramane decat cu gura cascata. Ceea ce uita domnul Nastase este ca votantii sai, care isi amintesc cu dureroasa precizie ziua in care trebuie sa-si termine economiile pentru a plati in-tretinerea, nu vor intelege in nici un fel cum poti fi lovit de amnezie cand este vorba despre data la care iti intra in cont o suma la care nu indraznesc sa viseze vreodata. Poate doar urmasii urmasilor lor, cu conditia ca numarul amnezicilor sa scada vertiginos, o data cu progresul economic, care, din pacate, pare a fi in continuare un vis mult prea indepartat.